1 Iunie 2019, copii mici și mari, au fost în sărbătoare.
Ne așteptau, fixate pe gardul din fața școlii, panouri care sunt rezultatul participării unui grup de elevi, la Proiectul ”Spune-mi o poveste” . Munca elevilor a fost mediată de Asociația Volum Art și partenerii lor, proiect finanțat de AFCN. Treceți prin fața școlii și bucurați-vă ochii și mintea până pe 14 iulie! Apoi mergeți pe Calea Victoriei, în fața muzeului de Artă al României, unde vor fi expuse pe gardul acestei instituții.


La ora 8.00 , curtea școlii era plină de voluntari și membri ai Fundației Seeding Knowledge, se pregăteau să aștepte copiii pentru a se bucura de ziua lor la concursul „Scoate eroul din tine”. Au facilitat și prezența unui număr de 40 de copii din Gălbinași, jud. Călărași. Maraton, întreceri cu bicicletele și rolele, precedate de o ușoară încălzire. Medalii, premii, suc și înghețată după pofta inimii. Părinți care au trăit bucurie alături de copiii lor, alergând sau privind, frați mari și mici, bunici. Totul în curtea școlii.
La ora 10.00 a fost premierea Festivalului de Teatru pentru Elevi Ferdinand I, ediția a X-a. De data aceasta, sala de festivități a fremătat de emoție.
La mulți ani, dragi copii!

djmedia:27