• Proiectul Săptămâna Prieteniei

    Timp de o săptămână, școala noastră a celebrat  PRIETENIA. Activitățile desfășurate astăzi,  au  avut ca scop conștientizarea importanței și necesității PRIETENIEI în viața noastră.

  • Ferdinand Rainbow Run la Școala Ferdinand I

    Să fim copii pentru încă o zi!

    Acesta a fost gândul ce ne-a reunit pe toți, mari și mici, ieri, în curtea școlii. Am decis să celebrăm copilăria cu farmecul și jocul ei și care chiar ne-a reușit !

  • Parteneriat antibullying cu Asociația "Zi de Bine" - 05.04.2023

    În școala noastră există o permanentă preocupare pentru starea de bine, de acceptare, incluziune, armonie. În acest sens, avem diverse acțiuni și parteneriate care vizează prevenirea și combaterea comportamentelor de tip bullying.

  • Parteneriat antibullying cu Asociația "Zi de Bine" - 27.04.2023

    STIMA DE SINE și CANTITATE vs CALITATE au fost cuvintele-cheie ale celei de a doua sesiuni antibullying dintr-o serie de trei, susținute de specialiști ai Asociației "Zi de Bine" la 10 clase de gimnaziu din școala noastră. Dacă prima sesiune a fost dedicată elevilor de la clasele a V-a, aceasta i-a avut ca beneficiari pe elevii claselor a VI-a din școala noastră. Mulțumim Asociației Zi de Bine și doamnei psiholog Otilia Mihai!

  • Proiect ACEA Ateliere antibullying, antiviolență

    Proiectul "Stop Bullying", derulat în școala noastră de ACEA, Asociatia Culturală Educație prin Artă,ce se adresează elevilor din clasele a 2 si a 3 a.

  • Sport pentru viață - VI C

    Școala Gimnazială Ferdinand I, Sector 2, București: Miercuri 18 oct.2023, a avut loc un meci de fotbal caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru construirea Spitalului pentru copiii bolnavi de cancer ( proiect susținut de Asociația Dăruiește Viață).