Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Evenimente

 

Vineri, 4 aprilie, 2014- o zi plină de întâmplări minunate! Am avut onoarea să primim în vizită la noi la școală copiii din clasa a III a de la Școala Româno- Finlandeză din București. Însoțiți de două cadre didactice de excepție , dir. Alina și prof. Roxana, copiii au fost impresionați de mărimea și frumusețea școlii noastre. Au fost întâmpinați de elevii noștri cu ,, brățările prieteniei”, cu flori și fluturi lucrate cu multă grijă în timpul orelor de educație tehnologică. IGP9356

După turul școlii, musafirii au desfășurat împreună cu elevii claselor a IIII a de la noi activități interesante legate de susținerea unor idei în public. Împărțiți pe grupe, copiii și-au împărtășit ideile, gândurile, părerile, apoi și-au ținut discursul în fața tuturor. Respectând cele ,,5 legi ale unui discurs reușit” elevii noștri au reușit să se exprime tare, clar, corect, coerent și expresiv în fața colegilor lor.

 IGP9360În final, toată lumea a fost încântată în urma acestui schimb de experiență. Copiii au fost fericiți să lucreze cu alți copii de vârsta lor. ,,M-am simțit bine venit și respectat în această școală!’’ a spus un elev de la Școala Româno- Finlandeză. ,, Vă mulțumim pentru că ne-ați primit așa de frumos!,, a spus altul.

Elevii clasei mele au spus că doresc să se repete această experiență și că este minunat să învățăm unii de la ceilalți. Activitățile de acest fel au rolul de a deschide sufletele copiilor noștri, de a-i face să aibă încredere în forțele proprii și de a forma viitorii leaderi ai acestei lumi. Le mulțumim din suflet musafirilor pentru că ne-au vizitat și au împărțit cu noi timpul și frumusețea lor! IGP9389

Așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire!

Cu drag,

Înv. Simona Spirescu

Cls. a III a B- Șc. ,,Ferdinand I,,

   ,, Numai  perseverența  duce la izbândă!’’ –( Honore de  Balzac), sunt vorbele care mi-au răsunat în minte după minunata vizită realizată la Școala Româno- Finlandeză din București, în data de 14 martie 2014.

  A fost o experiență nouă prin faptul că m-am simțit ca intr-o vizită în școlile din străinătate care nu au fost puține – Marea Britanie, Spania, Slovenia, Italia. Iată că și la noi, în București se poate să fii întâmpinat cu zâmbetul pe buze, să fii considerat prieten doar după o strângere fermă de mână și să te poți plimba în voie și să admiri holuri, clase primitoare cu copii calzi și sociabili, să ai posibilitatea să faci schimb de experiență și să împărtășești ceea ce știi cu niște cadre didactice tinere și pline de entuziasm pedagogic.

  Punctul forte al întâlnirii a fost  momentul de observare a unei ore desfășurată la clasa a III-a.  Ora a fost susținută de o elevă de 9 ani ca urmare a primirii unei recompense pentru comportament ireproșabil și participare activă la lecții. A fost incredibilă dezinvoltura cu care un copil de 9 ani și-a luat rolul în serios și le-a predat colegilor ei ( în număr de 14) o lecție de Educație plastică-,,Portret în creion” .  În același timp, a fost de admirat comportamentul colegilor ei față de noua lor ,,Doamnă Maria’’- au fost incredibil de serioși, atenți, ordonați și disciplinați, în așa fel încât, la finalul orei, toți au realizat un portret al unei persoane dragi după indicațiile date de colega lor, Maria. În tot acest timp, învățătoarea clasei, Roxana, a urmărit atentă întreaga lecție, a dirijat cu foarte puține vorbe activitatea copiilor și a punctat ceea ce era foarte important să înțeleagă copiii la finalul lecției – să arate respect, să lucreze ca o echipă, să se ajute reciproc și să înțeleagă ce simte un profesor în fața elevilor săi.

  Mi-a plăcut lejeritatea cu care se realizează dialogul profesor- elev și elev-elev , faptul că elevii sunt extrem de dezinvolți în exprimarea ideilor și mai ales calmul cu care sunt abordate cerințele programei, în antiteză cu ,,alergatul,, pe care îl prestăm noi.

  Pentru că mi-a plăcut atât de mult această vizită, am hotărât să nu rămân indiferentă la vorbele lui Balzac și să încerc o schimbare în desfășurarea activităților cu elevii mei de clasa a III-a, să îmi dovedesc mie că și la noi...SE POATE , și noi îi putem face pe copiii noștri fericiți la școală.

  Prof. înv. primar,
Aurora- Simona Spirescu

ANUNT

February 20, 2014

 

 

INSCRIEREA PENTRU CLASA PREGATITOARE, AN SCOLAR 2014/2015, SE FACE IN PERIOADA

24.02– 14.03.2014, DUPA URMATORUL PROGRAM :

LUNI – VINERI : 08.00 - 20.00;

SAMBATA : 08.00 – 13.00

 

ACTE NECESARE :

 

-         COPIE CERTIFICAT NASTERE LEGALIZATA (NOTARIAT)

-         COPIE CERTIFICAT NASTERE SIMPLA

-         COPIE BULETINE PARINTI

-         ADEVERINTA MEDIC FAMILIE (IN CARE SE SPECIFICA “APT SCOALA” + VACCINURI)

-         FOLIE PLASTIC

-         2 POZE (TIP BULETIN)

NUMAR LOCURI DISPONIBILE :

-         CLASA PREGATITOARE -75 locuri

-         CLASA I – 9 locuri

PENTRU COPII CARE NU SUNT DIN CIRCA SCOLARA, LA DEPUNEREA DOSARULUI PARINTII VOR DEPUNE ACTE DOVEDITOARE IN FUNCTIE DE CRITERIILE STABILITE:

Nr. Crt.

Criteriul specific

Documente justificative

1.

Familii care au avut un copil elev al scolii.

Adeverinta elev

2.

Bunici sau rude apropiate ale scolarului au domiciliul in circumscriptia unitatii scolare.

Copie Carte identitate bunici / rude

3.

Locul de munca al sustinatorului / sustinatorilor legali se afla in circumscriptia scolara.

Adeverinta de la locul de munca

4.

Unul dintre parinti a absolvit unitatea scolara.

Copie actul de studii

PENTRU DOSARELE DE INSCRIERE CARE AU CRITERII NU SE ACCEPTA DEPUNEREA LOR FARA DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

VA RUGAM NU INSISTATI !

Numarul de TelVerde 0800816021, va fi disponibil de luni pana joi in intervalul orar 8.00-16.30 si vineri in intervalul orar 8.00 - 14.00


Strazi / adrese arondate
ALEEA BISTRICIOARA NR. PARE SI IMPARE
ALEEA CISLAU NR. PARE SI IMPARE
ALEEA COZIA NR. PARE SI IMPARE
BD. FERDINAND I NR. 119 - 123 (NR. IMPARE), 129-133, BLOC E 1,2,3,4, BLOC T 1,2,3,4
BD. GARII OBOR NR. PARE SI IMPARE
INTR. ABANOSULUI NR.PARE SI IMPARE
INTR. CLOPOTEILOR NR. PARE SI IMPARE
INTR. DEGETARULUI NR. PARE SI IMPARE
INTR. MANDARINEI NR. PARE SI IMPARE
INTR. VERSULUI NR. PARE SI IMPARE
SOS. PANTELIMON NR. 1 - 115 (NR. IMPARE), 2 - 70 (NR.PARE)
STR. AMIRAL IOAN MURGESCU NR. PARE SI IMPARE
STR. AVRIG NR. 1-31 (NR. IMPARE)
STR. BAICULUI NR. 1, 2-12 (NR.PARE)
STR. CAMINULUI NR. PARE SI IMPARE
STR. CARAUSILOR NR. PARE SI IMPARE
STR. CONSTANTIN GEORGIAN NR. PARE SI IMPARE
STR. COSTACHE CONACHI NR. PARE SI IMPARE
STR. DIMITRIE GROZDEA NR. PARE SI IMPARE
STR. EUFROSIN POTECA NR. PARE SI IMPARE
STR. FANTANICA NR. 7 - 38 (PARE SI IMPARE)
STR. FLORICA PANTAZI NR. PARE SI IMPARE
STR. FRAULUI NR. PARE SI IMPARE
STR. ION HELIADE RADULESCU NR. PARE SI IMPARE
STR. LEHLIU NR. PARE SI IMPARE
STR. MIRCEA ROSETTI NR. PARE SI IMPARE
STR. MIRESMEI NR. PARE SI IMPARE
STR. NIFON BALASESCU NR. PARE SI IMPARE
STR. OLIMPIADEI NR. PARE SI IMPARE
STR. PAHARNICUL TURTUREA NR. PARE SI IMPARE
STR. PLT. ION NITA NR. PARE SI IMPARE
STR. POPA LAZAR NR. PARE SI IMPARE
STR. POPA NICOLAE NR. PARE SI IMPARE
STR. RASNOV NR. PARE SI IMPARE
STR. RODICA NR. PARE SI IMPARE
STR. SEMNALULUI NR. PARE SI IMPARE)
STR. SERG. NICOLAE CULEA NR. PARE SI IMPARE
STR. SOLD. STEFAN VELICU NR. PARE SI IMPARE
STR. SPATARUL NICOLAE MILESCU NR. PARE SI IMPARE
STR. STOLNICUL VASILE NR. 8-21 (NR. PARE SI IMPARE)
STR. TAMPA NR. PARE SI IMPARE
STR. TELIA NR. PARE SI IMPARE
STR. VULCANEI NR. PARE SI IMPARE
STR. ZIDURILOR NR. PARE SI IMPARE

 

 

 

CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul școlar 2014-2015

 

 

DATA LIMITĂ/PERIOADA

EVENIMENTUL

Pregătirea înscrierii în înțământul primar

17 februarie 2014

Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pretitoare alocate, la fiecare unitate de înțământ, inclusiv pe       site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.

 

Afișarea, la sediul fiecărei unități de înțământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unițile de înțământ care nu au site propriu, a informațiilor care permitrinților cunoască activitatea specifi clasei pregătitoare din cadrul uniții, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.

17 februarie 2014

Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicita derinți, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în înțământul primar pentru anul școlar 2014-2015, prevăzu în anexa nr. 2 la ordin.

 

Afișarea unităților/ instituțiilor în care se realizează evaluarea dezvolrii psihosomatice a copiilor solicita derinți, în conformitate cu prevederile din   Metodologia de înscriere a copiilor în înțământul primar pentru anul școlar 2014-2015


 

prevăzu în anexa nr.2 la ordin.

17 februarie 2014

Anunțarea, prin afișare la sediul uniții de înțământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unițile de înțământ, în urma consulrii cadrelor didactice și a partenerilor sociali

sindicate, consiliu reprezentativ alrinților - avizate, din punctul de vedere al legaliții, de tre consilierul juridic și aprobate în consiliul de administrație al uniții de înțământ.

 

Anunțarea, prin afișare la sediul uniții de înțământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare.

19 28 februarie 2014

Organizarea, în fiecare unitate de înțământ în care se desfășoa activitate specifi clasei pretitoare, a unei Zile a porților deschise”, zi în carerinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activiților claselor pretitoare și pot purta discuții cu personalul uniții de înțământ implicat în aceas activitate.

17 28 februarie 2014

Organizarea, în unițile de înțământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2014 – 2015, în înțământul primar.

18    februarie     –    12 martie 2014

Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomati a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în înțământul primar pentru anul școlar 2014-2015, prevăzu în anexa nr. 2 la ordin, prevede aceas evaluare.

18    februarie     –    13 martie 2014

Comunicarea rezultatului evalrii dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris,rintelui care a solicitat evaluarea.

13 martie 2014

Transmiterea de tre centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul


 

dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, comisiei județene/a municipiului București de înscriere a copiilor în înțământul primar (comisia județeană/a municipiului București).

Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pretitoare

17 februarie 2014

Afișarea, la sediul unității de înțământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în înțământul primar.

24    februarie     –    14 martie 2014

Completarea de trerinți, online sau la unitatea de înțământ la care solici înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de înțământ la care soliciînscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-

20,00 (luni-vineri), respectiv 8,00-13,00 (sâmta).

 

Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de trerinții care solici înscrierea copiilor la școala specială.

Prima etapă de înscriere în clasa pretitoare

17 martie 2014

Procesarea, de tre comisia națională de înscriere a copiilor în înțământul primar (Comisia națională), a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice   și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai rorrinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.

18 - 20 martie 2014

Procesarea, la nivelul unităților de înțământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse derinți, a cererilorrinților care solici înscrierea la o al unitate de înțământ   decât școala de circumscripție, pe locurile mase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de   administrație al unității de


 

înțământ a listei candidaților admiși în aceasfază.

 

Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor tip de înscriere pentru candidații admiși în aceas fază.

21 martie 2014

Procesarea de tre Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai rorrinți au solicitat înscrierea la o al școală decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lip de locuri și care au exprimat în aceas fază opțiunea pentru înscrierea în   școala de circumscripție.

21 22 martie 2014

Afișarea în unițile de înțământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al uniților de înțământ a candidaților înmatriculați, a nurului de locuri mase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

A doua etapă de înscriere în clasa pretitoare

24 martie 2014

Comunicarea, prin afișare la unitățile de înțământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elabora de inspectoratul școlar.

 

Informarea   Ministerului Educației Naționale de tre comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifi de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.

25 martie 4 aprilie

2014

Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul uniții de înțământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de trerinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de înțământ în etapa anterioa sau care nu au participat la prima etapă.

 

Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de înțământ afla pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.


 

7 10 aprilie 2014

Procesarea, la nivelul unităților de înțământ, a cererilor-tip de înscriere depuse derinți, aplicând procedura specifi elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.

 

Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile tip de înscriere pentru candidații admiși în aceas etapă.

11 aprilie 2014

Afișarea la fiecare unitate de înțământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pretitoare.

14 18 aprilie 2014

Centralizarea și soluționarea de tre inspectoratul școlar a cererilorrinților copiilor care nu au fost în înscriși la vreo unitate de înțământ.

 

Soluționarea de tre inspectoratul școlar a orirei alte situații referitoare la înscrierea în înțământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în înțământul primar în anul școlar 2013-2014 și ai căror părinți soliciînscrierea direct în clasa I

24    februarie     –    14 martie 2014

Depunerea solicirilor de înscriere de trerinții care solici înscrierea copilului la școala de circumscripție, la sediul uniții de înțământ respective.

17 21 martie 2014

Soluționarea de tre unițile de înțământ și, după caz, cu acordul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru suplimentarea nurului de locuri/clase, a cererilor de înscriere depuse de tre părinții care solici înscrierea copiilor la școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2014-2015, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.

25 martie 4 aprilie

Depunerea solicirilor de înscriere, detrerinții care solici înscrierea în al școală decât școala de


 

2014

circumscripție, la unitatea de înțământ la care solici înscrierea.

7 10 aprilie 2014

Soluționarea de tre unițile de înțământ, respectiv comisiile județene/a municipiului București a cererilor de înscriere depuse derinții care solici înscrierea în al școală decât școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în înțământul primar pentru anul școlar 2014-2015, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, a procedurii specifice elaborate de către comisiile județene/a municipiului București.

11 aprilie 2014

Afișarea la fiecare unitate de înțământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa I.

 

 

* In scoala noastra sunt disponibile 3 clase - 75 de elevi

Ecou IANUS

January 21, 2014

 

A fost un inceput de an, o prima edtitie a „Festivalului de creatie si interpretare a poeziei IANUS” si a fost  a 164-a aniversare a nasterii poetului fara seaman a neamului romanesc, Eminescu.
  Peste 80 de elevi din Bucuresti cuprinzand ciclul primar si gimnazial au evoluat in fata spectatorilor sau au trimis poeziile lor juriului pentru a fi apreciate.
 Elevii care au recitat, au fost dezinvolti, curajosi si ne-au transmis bucuria lor.IMG 1137Cei care au fost „poeti” si-au pus sufletul pe tava si ne-au emotionat. Prezentatorii au interpretat poeziile premiate pentru a dezvalui tinerele condeie.IMG 1167 Multumesc membrilor juriului: Horia Garbea, scriitor si Presedintele Uniunii Scriitorilor Bucuresti- presedinte si urmatorilor membri: Ciprian Macesaru, scriitor, Adriana Titieni, lect.dr. UNATC „Ion Luca Caragiale”, Gabriela Bobes, actrita, Nicoleta Nedelescu, invatator, Mirela Mihala, prof. limba romana, Alina Dumitrache, studenta teatrologie UNATC „Ion Luca Caragiale”.
     Multumesc ISMB, d-nei inspector Elena Stefan prezenta la premierea copiilor si partenerilor nostri de la Trupa Okaua.
Multumesc editurilor: Curtea Veche, Litera Mica si CD Press pentru cartile oferite premiantilor.
Multumesc partenerilor media 121.ro si SfatulParintilor.

Director,
Prof. Violeta Dascalu

 

 

 

 

 

Festivalul de creatie si interpretare a poeziei IANUS

Titanic

Autor :  Marandis Madalina
Cls. a  IV-a C
Scoala Gimnaziala Ferdinand I
Premiul I - primar


Titanic, Titanic, vapor blestemat,
La prima iubire te-ai si scufundat.
De un iceberg te-ai lovit
Si multi oameni au murit.

Jack si Roose s-au iubit
Fulgerator i-ai despartit.
Jack, tu repede-ai decedat
Inima ti-a inghetat. IGP8740

 

La un ceai cu toamna

Autor :  Raduta Camelia-Elena
Cls. a III-a B
Scoala Gimnaziala Ferdinand I
Premiul alII-lea - primar

Norii stau pe cer gramada,
Gata sa coboare-s strada.
Bate vantul, ploaia vine,
Dar in casa-i cald si bine.
-Toamna draga, vino, hai
Sa bem chiar acum un ceai!
Sa-ti mai treaca bruma rece
Si-atunci frigul o sa plece! IGP8764

 


Un vis

Autor :  Leonte Sonia
Cls. a IV-a C
Scoala Gimnaziala Tudor Arghezi
Premiul alII-lea - primar

Pe un perete cu sclipici,
Stau cinci usi si mari si mici
Insirate ca o scara
Fara chei si fara iala.

Dau sa intru curioasa
Una-i mica alta-i groasa
Alta inalta sau subtire
Numai una e de mine.

O deschid cam cu sfiala IGP8752
Si dau de-o lume bizara
Ca casute sfredelus,
Locuite de papusi.

Asta n-ar fi o minune,
Insa partea cea mai tare,
E ca toate isi vorbeau,
Deci m-ati inteles? Traiau!

Cum ma vezi si cum te vad
Alergau mai peste tot,
Se duceau la coafor,
Cateodata chiar la doctor.

Aveau si-un restaurant
Deci pe loc m-au invitat
Sa beau ceai cu prijituri
Turta-dulce si fursecuri.

Ba mai mult, am si cantat,
Am glumit si am dansat,
Si-am baut din sticle moi IGP8764
Suc de nori si de trifoi.

Cand sa facem un castel,
Sa turnam glazura-n el
Totul bun a disparut
Ce-o fi fost? Cum s-a putut?

Dimineata bate-n geam,
Ca o musca in borcan,
M-am trezit, a fost un vis,
Oare cum de nu m-am prins?

 

Pasarile calatoare

Autor :  Antonia Toader
Cls. a V-a
Scoala Gimnaziala nr.11 - I.H.Radulescu
Premiul l - gimnaziu

Oprindu-le pe cerul fumuriu,
Oprindu-le sa pelce-n cald pustiu,
Oprindu-le, sa stea si-n iarna grea,
Oprindu-le dub streasina de nea, IGP8758Oprindu-le din zborul neintors
Spre-un anotimp mai bun si calduros,
Oprindu-le, doar tie sa-ti cante
Si inima-nainte sa ti-o-ncante;

Chiar de sustii ca lipsa lor te doare
Tu faci un act de grea necugetare,
Caci toate-aceste pasari calatoare
Au drumul lor inscris pe veci in soare.

Priveste-le zburand in infinit
Si vei fi si tu mult mai fericit.

 


Materiile

Autor :  Tic Cosmin IGP8781
Cls. a VI-a
Liceul Teoretic “Scoala Mea”
Premiul al lI-lea - gimnaziu


La literatura nu ma prea descurc,
La mate ma mai incurc,
Dar am ajuns la o concluzie,
Ca totul e o iluzie.

Daca ma mai antrenez,
In toate o sa excelez!
La biologie plantele nu le deosebesc,
La engleza in bucluc ma gasesc,
La geografie harta e groasa
Si orasele ma trag in plasa.

 

Viata in culori

Autor :  Gabriela Hangiu
Cls. a VI-a
Liceul Teoretic “Miguel de Cervantes”
Premiul al lII-lea - gimnaziu


Ma gandesc eu cateodata ...

Oare viata-i colorata?

Daca este colorata IGP8810
Care-ar fi culoarea data?

Ma gandesc, ma razgandesc
Ce culoare, sa tocmesc?
Oare rozu-i special
Sau albastru-i sideral?

Oare viata o privesc
In culori si-n pitoresc?
In nuante azurii,
In culori pentru copii?

Care-ar fi culoarea “pata”
Sa imi umple viata toata
De culoare, de frumos
Si de tot ce-i pretios?

Cum am spus, ma tot gandesc
Ce culori sa potrivesc?
Ce nuante eu sa dau
La ce vreau si ce nu vreau.

Voi la ce culori ganditi?
Oare cum le protriviti? IGP8753
Viata ce culoare are?
Ca-i prietena pe cale.

Ma-nsoteste peste tot
In culori frumoase foc
Ce-mi fac viata ca un rau
Peste mandrul meu alai.

De-as vedea viata in gri,
Sigur voi ati chicoti.
Asa ca o vad in albastru,
E frumoasa ca un astru.

 

 

   Anul școlar trecut ne-am distrat și am creat obiecte utile și decorative la atelierul de reciclare creativă inițiat de Asociația România în tranziție. Ne-a plăcut atât de mult, încât ne-am gândit să ne facem și club. Astfel – sub denumirea de Reciclub – în ultimele două sâmbete ne-am dat întâlnire în noul spațiu dedicat activității noastre, situat la demisolul şcolii, în camera numărul 17, numită și “Pasul ștrengarului”.DSCF0551
  Ne-am propus ca anul acesta să avem activități diversificate și atractive, prin care copiii să își dezvolte abilitățile practice și creativitatea. Prin joc învață să facă lucruri noi, sporindu-și încrederea în propriile forțe.
  La atelier am făcut fotografii, am vorbit despre colectarea selectivă și reciclare, am descoperit imagini 3D impresionante “ascunse”  în stereograme, am povestit în scris despre pasiunile noastre și am transformat pagini de ziar în roţi pentru maşinuţe, castronaşe şi ceşcuţe pentru ceai.2DSCF0229
  Sâmbăta viitoare, pe 7 decembrie 2013, ne întâlnim din nou în camera “Pasul ștrengarului” la ora 10:30. Sunt invitați elevii, părinții și profesorii care doresc să învețe cum  putem face un om de zăpadă din... hârtie reciclată! Vom începe prin a crea nişte piramide pe care le vom uni în aşa fel încât să le transformăm în globuri de diferite dimensiuni. Prin îmbinarea acestor globuri şi prin colorarea lor, vom da viaţă primului “om de zăpadă” semnat de gaşca Reciclub.DSCF0493
 Ne găsiți pe net și la cele două adrese:
http://reciclub.intranzitie.org/
https://www.facebook.com/reciclub.ro
Vă așteptăm cu drag!