Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

O experiență de neuitat!

March 17, 2014 1950hits

   ,, Numai  perseverența  duce la izbândă!’’ –( Honore de  Balzac), sunt vorbele care mi-au răsunat în minte după minunata vizită realizată la Școala Româno- Finlandeză din București, în data de 14 martie 2014.

  A fost o experiență nouă prin faptul că m-am simțit ca intr-o vizită în școlile din străinătate care nu au fost puține – Marea Britanie, Spania, Slovenia, Italia. Iată că și la noi, în București se poate să fii întâmpinat cu zâmbetul pe buze, să fii considerat prieten doar după o strângere fermă de mână și să te poți plimba în voie și să admiri holuri, clase primitoare cu copii calzi și sociabili, să ai posibilitatea să faci schimb de experiență și să împărtășești ceea ce știi cu niște cadre didactice tinere și pline de entuziasm pedagogic.

  Punctul forte al întâlnirii a fost  momentul de observare a unei ore desfășurată la clasa a III-a.  Ora a fost susținută de o elevă de 9 ani ca urmare a primirii unei recompense pentru comportament ireproșabil și participare activă la lecții. A fost incredibilă dezinvoltura cu care un copil de 9 ani și-a luat rolul în serios și le-a predat colegilor ei ( în număr de 14) o lecție de Educație plastică-,,Portret în creion” .  În același timp, a fost de admirat comportamentul colegilor ei față de noua lor ,,Doamnă Maria’’- au fost incredibil de serioși, atenți, ordonați și disciplinați, în așa fel încât, la finalul orei, toți au realizat un portret al unei persoane dragi după indicațiile date de colega lor, Maria. În tot acest timp, învățătoarea clasei, Roxana, a urmărit atentă întreaga lecție, a dirijat cu foarte puține vorbe activitatea copiilor și a punctat ceea ce era foarte important să înțeleagă copiii la finalul lecției – să arate respect, să lucreze ca o echipă, să se ajute reciproc și să înțeleagă ce simte un profesor în fața elevilor săi.

  Mi-a plăcut lejeritatea cu care se realizează dialogul profesor- elev și elev-elev , faptul că elevii sunt extrem de dezinvolți în exprimarea ideilor și mai ales calmul cu care sunt abordate cerințele programei, în antiteză cu ,,alergatul,, pe care îl prestăm noi.

  Pentru că mi-a plăcut atât de mult această vizită, am hotărât să nu rămân indiferentă la vorbele lui Balzac și să încerc o schimbare în desfășurarea activităților cu elevii mei de clasa a III-a, să îmi dovedesc mie că și la noi...SE POATE , și noi îi putem face pe copiii noștri fericiți la școală.

  Prof. înv. primar,
Aurora- Simona Spirescu

Lasă un comentariu