Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Povestea grupei mele

April 14, 2013 702hits

 

 

    Sunt Mara, am 25 de ani, un loc de munca stabil si merg in fiecare Joi de la ora 6 la Scoala Ferdinand, pentru rendez-vous-ul meu cu cinci copii de clasa a 8-a. Ne intalnim pentru a lucra la matematica: facem teme si, de obicei, incercam sa recuperam cunostinte din clasele mai mici pe care copiii din grupa mea fie le-au pierdut pe drum, fie nu le-au avut niciodata.

 Relatia lor cu matematica a fost mai mereu nabadaioasa si, chiar si cu imbunatatirile recente, notele pe care le iau sunt inca sub potentialul lor. Nici ei nu prea mai aveau mari sperante de la aceasta materie de cosmar, fiind resemnati cu gandul ca “sunt praf”. Am auzit expresia asta de atatea ori, incat am ajuns sa am senzatia ca functioneaza ca un act de renuntare – ei s-au scuzat de la bun inceput, deci nu ar fi trebuit sa fiu surprinsa sau nemultumita ca nu stiu x,y sau z.

 Insa acesti copii cu rezultate mediocre la matematica sunt, din punctul meu de vedere, exceptionali. Vin doua ore in plus la scoala pe saptamana si fac teme suplimentare la materia cu care sunt intr-un vesnic conflict, si toate astea nu pentru ca ii someaza parintii sau scoala, ci pentru ca ei isi doresc sa fie mai buni si sa isi cultive mai multe optiuni - sa poata alege un liceu, o slujba, un cartier, niste prieteni etc. dupa cum vor ei si nu viceversa.

 Iar rolul meu este de sora mai mare. Eu nu sunt profesoara de matematica si imi pare destul de probabil ca nici nu voi ajunge vreodata. Vreau doar sa ii ajut – desigur acolo unde sunt capabila – la scoala, sa le fiu un partener de discutii, un adult prietenos, care ii motiveaza sa isi doreasca un pic mai mult de la ei insisi. Dupa aproape jumatate de an, ma bucur sa ii vad mai deschisi, mai increzatori, mai inspirati sa devina niste oameni mari independenti si pasionati de ceea ce fac si care sa castige mai mult decat salariul minim pe economie. Imi place sa cred ca am si eu un aport la recenta reducere a frecventei cu care apare in clasa expresia “sunt praf”.

 Acum imi este greu sa cuantific cat de mult le vor creste notele la evaluarea nationala ca urmare a intalnirilor noastre saptamanale. Sper ca vor promova cu totii si ca vor ajunge la cel mai bun liceu posibil. Cel mai important pentru mine, insa, este faptul ca ei insisi isi doresc mai mult si ca vor sa depaseasca statutul actual. In definitiv, mi-au promis in scris ca nu ma vor dezamagi niciodata. Mi-au facut cadou o poza inramata cu noi sase la muzeul Antipa si acolo si-au scris promisiunea lor.

Lasă un comentariu