Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Harta senzorială a Bucureștiului

March 18, 2017 242hits
Elevii Școlii Gimnaziale „Ferdinand I„ au avut privilegiul descoperii unui traseu inedit, printr-o capitală ascunsă a veacurilor trecute, oferit cu generozitate de inițiatorii proiectului ”Harta Senzorială a Bucureștiului” într-o fascinantă zi de miercuri, 15.03.2017.
Ne-am pierdut gândurile și pașii printre delicate mărturii ale trăirilor pasionantului Liviu Rebreanu înmănunchiate cu grijă în camerele existenței sale umane ... Ne-am lăsat purtați pe aripile ecourilor unei vieții de familie trăite cu înflăcărare și ne-am reunit întru emoția cuvântului scris sau intonat în melodii cu parfum de veac trecut. 
Am pășit apoi pragul altei epoci păstrate cu sfințenie de amfitrionii unei adevărate expediții în timp, Alex și fiul său, Filip. Cu emoție nemăsurată, ne-au dezvăluit originile vechii lor familli, până la Nicolae Bălcesu și ne-au introdus în atmosfera unor trecute vremuri cu ecouri de spațiu brâncovenesc. Ne-au adus în prezentul unor încercări cărora copiii și nepoții au reușit să le facă față, realizând prin salvarea casei cu patru blazoane ale familiilor de veche viță românească, Mihăilescu, Florescu, Cesianu și Racoviță, o punte trainică între secole.
Pe tot traseul, am simțit că nu ni se oferă o experiență ca acelea de zi cu zi, excursii printre cunoștințe și abilități, ca la școală sau prin locuri neștiute. Locurile păreau familiare, trecem pe lângă ele, dar iată ce comori fără grai ascund. 
Un periplu senzorial în orice secundă: tactil - întâi am primit pe mână o ștampilă-simbol, semn de uniune și de înțelegere cu timpul, cu grupul; vizual, totul a avut acest semn al festinului pentru ochi (Casa memorială Liviu Rebreanu, cu scările, cu fotografiile, cu portretele, cu jocul de calde lumini; autocarul luxos, cu veleități și facilități de limuzină în care ne-am răsfățat ca vedetele; casa cu aer burghez, cu  vitralii și frize inspirate din natura noastră mereu surprinzătoare); auditiv, prin legătura subtilă cu veacul pe ale cărui valuri ne-a purtat vocea Mariei Cesianu, fostă Florescu, prin cântecele folk ale lui Mircea Baniciu și scurtele prezentări la radio ale crainicei Puia Rebreanu; olfactiv, odată cu atingerile de parfum de lime si liliac din eșarfe verzi și lila impregnate cu arome venite de dincolo de prezent.
Și astfel, cu mintea plină de gânduri și sub licărirea fină a luminii de seară, ne-am regăsit în lumea pestriță, dar mereu provocatoare a unui București dintotdeauna nedescoperit, care ne-a fost dăruit în această minunată seară, de oameni cu inimi mari cât 10 București.
Vă mulțumim!
IMG 20170315_180731
IMG 20170315_180807
IMG 20170315_185956

Lasă un comentariu