Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Bucuria de a greși

April 10, 2016 1426hits

E sămbătă, e soare, bucurie, nori pufoși, copii voioși. E trecut de ora 10, ne vedem în fața școlii, alergăm prin curte, copiii îmi amintesc: Domnuuu, ați întârziat! :))) Fuga, fuga după autobuz, ne urcăm în 85, mergem până la Teatrul Național, coborâm, întâlnim garda oficială a președintelui, facem poze cu ei, zâmbim și mergem mai departe. Ne oprim în fața monumentului lui Cristian Pațurcă, povestim fiecare câte ceva despre Revoluție, cei mici îmi povestesc ce au auzit de la părinți, bunici despre soții Ceaușescu, mai intervin și eu pe ici pe colo, cântăm refrenul din Imnul Golanilor și ne continuăm drumul. 

Am ajuns la librărie, printre primii. Urmează un eveniment în care urma să citim povești, să intrăm în lumea personajelor, să schimbăm cursul întâmplărilor, în funcție de cum simțea fiecare dintre noi. În scurt timp, sala se umple cu zeci de copii. E înghesuială, gălăgie mare, vezi fețe curioase, iar copiii se întreabă când vom începe. Pe chipurile unora începe deja să se vadă plictiseala, mici mârâituri, unii spun că vor să plece. Fetele care organizează evenimentul aud nemulțumirile copiilor și îi anunță că vom începe în 2 minute. La auzul veștii, copiii sunt și mai dezamăgiți. Într-un final, microfonul e preluat de vorbitoare și vorbitor (special guest) și începe un discurs anost despre importanța cititului, discurs care pe mine, în calitate de învățător, m-a plictisit și mi-a dat senzația de necunoaștere a realității din jurul copilului. Agitația a devenit și mai mare. Doamnele care veneau de la o organizație ce oferă servicii de parenting au intrat în acțiune și “cum știm să o facem mai bine” decât prin reguli restrictive și amenințări: “NU MAI FACEȚI GĂLĂGIE”, “CINE NU E CUMINTE, NU POATE PARTICIPA LA CONCURS!” Da, citiți bine, oameni care vor să-i învețe pe parinți cum își pot crește copilul liber, folosesc condiționări. După momentul de nepricepere și confuzie totală în care mă băgaseră doamnele, se anunță concursul de citit. Inițial, ne spun că va fi o preselecție, apoi, văzând că sunt mult prea mulți copii, îi aleg la întâmplare pentru a fi în diverse roluri. Alberto, unul din copiii cu care am venit, începe să plângă. Și-ar fi dorit să fie leu, iar doamnele nu l-au acceptat. Evenimentul a continuat cam în aceeași direcție, timp de aproape 2 ore, perioadă în care în mine s-au născut multe frustrări.

Ce aș fi făcut eu diferit? No, în lucrul cu cei mici, plec de la premisa că greșeala lasă spațiu învățării. De multe ori, se întâmplă ca atât la clasă, cât și în pauze, să fac intenționat (sau nu) greșeli. Îi rog pe copii să mă verifice și să fie critici cu afirmațiile și comportamentele mele. Îi rog să fie susceptibili, să se încreadă în ceea ce le spun eu, abia după ce ei înșiși au prelucrat informația și au validat-o. Acum, să revenim la povestea noastră cu atelierul de citit: gălăgie fiind, simțeam nevoia să-i antrenez pe copii într-un joc - să-l numim “puterea animalelor”. Când animalele când se regăsesc, se bucură, sunt pline de energie, vorbesc tare și mult, că deh, își povestesc unele altora pățaniile. Se întâmplă însă ca, după ce ne-am încărcat cu poveștile celorlalți și la rândul nostru ne-am spus întâmplările, să ascultăm cu mare atenție cum unul dintre noi a întâlnit în junglă un leu bătrân, ce i-a spus povestea vieții lui...

12742313 1235456169817156_3503680948271359226_n

Metodele prin care îi poți face pe copii să fie alături de tine sunt multe. Important e cum ne folosim de context, de ceea ce piticii au deja. Din greșeală, putem face loc învățării, putem să lăsăm loc întrebărilor “Ce aș fi putut face diferit?”, “Cum m-am simțit eu când am făcut asta?”, “Dar ceilalți?” și multe altele. Spre deosebire de noi adulții, cei mici au fantastica putere de a descoperi prin resursele proprii modul de funcționare a lumii în care trăiesc. Se întâmplă însă de multe ori ca noi adulții să nu avem încredere în ei, să le luăm tot entuziasmul și să-l înlocuim cu obediență și ascultare pasivă. Când am ajuns să facem asta, nu mai vorbim deja de educație, ci de dresaj. Copilul nu mai e văzut în toată ființa sa, ci un instrument prin care ajungi să obții niște rezultate.

Ce am învățat eu în urma acestei experiențe? Da, am la clasă copii care zilnic greșesc și da, mă bucur că fac asta, pentru că tot ei sunt cei care găsesc cele mai bune soluții de a depăși astfel de momente. Și ce e și mai frumos e faptul că ei învață să ceară ajutorul atunci când simt că situația îi depășește. Asta înseamnă să fim onești cu noi înșine și să acceptăm că toți suntem supuși, la urma urmelor greșelii. Haideți să credem că cei din jurul nostru ne pot fi prieteni, ajutoare în călătoria noastră ce are ca scop descoperirea universului.

Vasile Brașovanu,

Învățător Teach For Romania, clasa a III-a B

Lasă un comentariu