Suntem si pe FaceBook

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Administrator

Administrator

 

 

În 3-4 noiembrie au avut loc, la Cluj, proiectul „Școli conectate la comunitate” și Conferința ,,Arhitecții Educației”. Scopul acestor întâlniri fiind acela de a reuni experți din domeniul educațional de la nivel internațional și local .

De la școala ,,Ferdinand I” au participat d-na director Violeta Dascălu și dna prof. Crina Niță care au fost alături de oameni pasionați de învățare, preocupați de educație și deschiși să împărtășească diferite idei și metode ce au ca scop educația elevilor.

Suntem onorați că putem participa în procesul de schimbare a educației din România.

thumbnail

thumbnail1

thumbnail2

thumbnail4

(2037)
(0)


 

 

,,Dezvoltarea relațiilor cu cei din jur este esențială în evoluția umană!,,- Acesta a fost punctul de întâlnire a cadrelor didactice din școala noastră, părinții elevilor noștri și psihologul clinician și terapeut, Gaspar Gyorgy. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 5 mai 2018, în biblioteca școlii și a avut ca temă ,,(Re)Umanizarea sistemului educațional prin cultivarea inteligenței relaționale,,.

Ne simțim norocoși pentru oportunitatea de a avea alături un om cu o poveste impresionantă, deschis către provocările apărute în viața părinților și a dascălilor și dornic să ne explice de ce este important să construim relații sănătoase.

Am aflat că viața ne poate da aripi de fluture și ne poate face să evoluăm atunci când construim relații bazate pe încredere, că suntem făcuți pentru a trăi în relații, iar relațiile sunt la fel de vii ca oamenii care le creează. De asemenea am aflat că relațiile sunt imperfecte, iar știința relațiilor ne ajută în cultivarea inteligenței emoționale.

Interesant a fost să aflăm că tiparul de relaționare se formează în primii doi ani de viață la fiecare om în parte. E normal să facem greșeli, pentru că ele ne fac să evoluăm, însă partea sănătoasă de la baza relațiilor este disponibilitatea de a repara ceea ce ai greșit în relație prin iertare.

Doar iertarea singură nu va putea repara relația, e nevoie să fie urmată de cinci comportamente pozitive care să îndrepte greșeala. Acest moment ne dă posibilitatea să acordăm mai multă atenție celor de lângă noi, să îi valorizam, să îi apreciem și să le dăm încredere. Nimeni nu se schimbă dacă nu e înțeles și apreciat!

Pentru noi, dascălii, a fost de mare valoare să aflăm care sunt cele mai dureroase lucruri pe care le poți face într-o relație și care sunt etapele prin care ne putem conecta cu experiența emoțională a celuilalt.

Gaspar ne-a învățat că zâmbetul este uneori suficient în repararea unei erori, iar cultivarea respectului într-o relație este de baza. Îi mulțumim și pentru cărțile pe care le-a scris: ,,Copilul invizibil,, si ,,Revolutia iubirii,,.

În completarea celor spuse de Gaspar, colega lui, Nora Neghină, expert Mindsight, ne-a detaliat câteva tehnici de conectare emoțională cu un copil- Sistemul GRAȚIE. Apoi am aflat cele trei întrebări cheie pe care ar trebui să ni le punem când dorim să aflăm ce se întâmplă cu un copil într-o situație critică- 1) De ce face copilul ceea ce face? 2) Ce are nevoie să învețe? 3) Cum îl pot ajuta cel mai bine?

În urma acestei experiențe ne simțim mai bogați sufletește și abia aștepăm să aplicăm ceea ce am aflat în relațiile noastre.

Le suntem profund recunoscători acestor oameni minunați care au înțeles cât de frumoasă și de importantă este acțiunea dascălilor în viața copiilor pe care îi formează!

gaspar

gaspa

 

 

(1317)
(0)

    Anunț


    Școala Gimnazială Ferdinand I vă invită la  Festivalul de Teatru pentru elevi „Ferdinand I”, ediția a IX-a, ce se va desfășura în Sala de Festivități a școlii în zilele de miercuri și joi, 30-31 mai 2018


 


      Găsiți în attash: anunțul festivalului, fișa de înscriere și regulamentul.

                                                      Vă așteptăm cu drag!









(2137)
(0)

 

 


 

Proiect Erasmus+ STEAM DECKS


 

Sâmbătă 17 martie 2018,în sala de festivităţi a şcolii noastre, am avut bucuria să diseminăm partenerilor noştri educaţionali, platforma Proiectului Erasmus+ STEAM DECKS - through a playful online, social learning and content co-creation. Aceasta le permite celor interesaţi, să îmbine jocul cu învăţarea, alegând unul din domeniile care au fost lucrate în timpul proiectului de elevi, părinţi şi profesori. Prin accesarea platformei la adresa: steamdecks.deusto.es puteţi să vă bucuraţi acasă, la şcoală sau cu prietenii. Vă invităm la joc şi cunoaştere.

29495882 2053162421565012_2405255366887183535_n29497094 2053162374898350_2207004074220384134_n

29571200 2053162458231675_5719069445309640663_n

(1840)
(0)